Per la libertà di movimento, per i diritti di cittadinanza

Africa precum Europa: mai bine lasa sa moara oameni decat sa creeze un precedent

In acest moment in largul marii in deriva se afla circa 400 de persoane fara hrana si fara apa.
Probabil ca numarul acestora este mult mai mare dar exista certitudinea indubutabila asupra acestor 400 de persoane. Cel putin asa rezulta din articolul Cinziei Gubbini publicat pe site-ul nostru in data de 17 februarie despre acest grup care se afla de patru zile in largul Mauritaniei.
Noi am incercat, rasfoind presa, sa gasim si alte detalii, informatii cu privire la acest fapt, sau pur si simplu mentionata aceasta stire. In schimb, in presa scrisa, unde isi gasesc loc cu atata generozitate scrisorile unor sotii catre consortii magnati sau stirile chiar si cele mai infime dar care atata curiozitatea morbida a cititorului mediu, dar, din pacate, in aceasta presa nici un cuvant nu a fost rostit cu referire la acest eveniment. Astfel ca, nu putem oferi nici o informatie suplimentara in acest moment. Dar poate ca tocmai aceasta nepasare generalizata, ne face sa revenim exprimandu-ne din nou indignarea si tristetea.
Este evident ca memoria ne duce cu gandul la alte episoade mult mai celebre de acest gen din trecut, iar cea mai acuta amintire este cea a navei Cap Anamur care a vizat direct tara noastra si chiar pe unii dintre noi. Dar daca reflectam bine, ne dam seama ca timpurile s-au schimbat. De exemplu, in anul 2004 o astfel de stire inca provoca o oarecare senzatie, iar daca cineva povestea despre naufragiati care si-au riscat viata pentru a traversa marea, exista inca o reala sansa sa fie ascultat.
Unica certitudinea, atunci ca si acum, este ca aceste povesti nu au final fericit. Atunci ca si acum, finalul era reprezantat de detentia administrativa, deportari sau chiar moarte. Dar poate ca inca nu se ajunsese sa se trateze cu raceala soarta a mii de fiinte umane intr-un mod atat de fatis si plateal, fara urma de rusine, ba din contra, cu siguranta ca acesta raceala, indiferenta este si a celorlalti.
400 de persoane se afla in largul marii fara hrana si fara apa pe o nava care nu este precum Cap Anamur: prevazuta de echipament medical, ci pe o nava oarecare ca atatea altele care pornesc spre destinatie cu o mare probabilitate sa nu o atinga niciodata. Aproape toti pasegerii sunt asiatici. Au traversat deja jumatate de glob. Probabil ca ultima etapa a odiseei lor a fost Guineea Conakry iar acum sunt in largul Mauritaniei, mai precis in dreptul orasului Nouadhinbo, oras ce a cunoscut deja teribila experienta de a fii un teritoriu de tranzit pentru populatia subsahariana in drum spre Europa.
Africa e intr-un proces de schimbare, si tot in schimbare sunt si frontierele sale. Frontierele nu se limiteaza la traversarea locurilor, ci le schimba profund. Alegerile politice si necesitatile economice ale Europei (strans legate intre ele) continua, ba chiar in mai mare masura decat in epoca coloniala, sa modifice si sa devasteze acest imens si extrem de bogat continent. Faptul ca la Madrid s-a stabilit ca Marocul trebuie sa devina o tara pilot in lupta impotriva migratiei clandestine si in consecinta sa-si inchida ermetic frontierele, nu duce astazi decat la transferirea rolului pe care aceasta tara l-a jucat in traficul migratiei altor natiuni.

Frontiera se muta. Din bazinul mediteranean si pana in Sahara, si odata cu ea se muta si se schimba si tarile. Iata de ce in diatriba diplomatica ce s-a iscat pentru a stabili cine sa-si asume responsabilitatea salvarii celor 400 de naufragiati, ramanem uimiti cand constatam ca declaratiile ministrului Afacerilor Externe spaniol, mauritan si senegalez sunt identice. Nimeni nu-i vrea “pentru a nu crea un precedent”. Iar asta cu atat mai mult cu cat printre cei 400 de disperati nu sunt femei si copii, astfel ca, se presupune, evenimentul nu are un mare impact emotiv asupra opiniei publice. Fiecare se dezlantuie impotriva celuilalt invocand legi interne si articole de drept international. Africanii, precum europenii, par indiferenti la faptul ca 400 de fiinte umane se gasesc in acest precis moment abandonati sortii in mijlocul marii. Sau poate ca nemiloase dinamici ce guverneaza intreg sistemul sunt cele care nu mai permit sa-i pese cuiva de destinul acelor oameni.
Migrantii ilegali au abandonat Marocul ca modalitate de evadare in favoarea Senegalului sau a Mauritaniei. In ultima vreme, de cand si aceste doua natiuni rezulta implicate in proiecte comune de supraveghere a coastelor si de detentie administrativa, imbarcatiile cu destinatia Spania au punctul de plecare de-a dreptul in Guineea. Si in acest fel, asistam la o redimensionare a hartii geopolitice in viitorului apropiat. Se modifica frontierele, se modifica comportamentul tarilor implicate si, in consecinta, se modifica si drumul migratiei. Cu fiecare drum inchis, se deschide un altul in alta parte, chiar daca asta implica moartea a mii de oameni.
E un razboi, o revolutie in plina desfasurare cu o contrarevolutie preventiva care nu duce insa la oprirea fizica a tuturor acelor mii de barbati si femei in miscare, ci doar la dezumanizarea si epuizarea acestora, in asemenea masura incat sa-i faca sa ajunga la noi in conditii stabilite de aceasta alta parte a lumii.
400 de oameni in acest moment sunt abandonati in largul marii. Nimanui nu-i pasa. Sunt doar niste efecte colaterale.

De Alessandra Sciurba, Melting Pot