Fenomenul migratoriu e una din chestiunile cele mai delicate care se afla in momentul de fata in atentia noii majoritati de guvern. Se vorbeste mult de o noua reglementare a intrarilor, de depasirea numarului de posturi in centrele de ospitare temporana a strainilor, de tutelarea drepturilor celor mai importante printre care dreptul la munca, la sanatate si la o locuinta.
Si ne dorim ca aceste chestiuni sa se realizeze cat mai curand. In schimb se vorbeste mai putin de dreptul la vot acordat strainilor necomunitari dar rezidenti legal in Italia la alegerile administrative.
In realitate e posibil sa se inregistreze un semnal pozitiv, cum ar fi introducerea unui principiu conform caruia posesorul unui permis de sedere ‘poate participa la viata publica locala in modul prevazut de legile in vigoare’ (decretul legislativ 3 din 2007) reprezinta o norma care legitimeaza iniziativele anumitor institutii locale in problema de consultatie administrativa.
Deasemenea e de asteptat ca guvernul in urma programului inizial sa prezinte un proiect de lege pentru electorii activi si pasivi conform unei conventii de la Strasburg din 1992. Va fi aprobata legea? In acest sens e de remarcat nu numai ostilitatea anumitor sectoare politice, dar si o neatentie generala care impiedica infruntarea cu seriozitate a unei probleme actuale a ‘timpurilor moderne doi’.
In realitate e necesara reanalizarea principiilor de egalitate si libertate in legatura cu reprezentanta politica intr o societate care se trasforma din ce in ce mai mult intr o societate multietnica. Sa rationam. Daca s ar recunoaste dreptul la vot a tuturor celor care locuiesc legal in Italia de 5 ani, actual noii votanti ar fi 900000, in 2008, cind vor implini 5 ani de la reglementarea guvernului centru-dreapta, 1500000, in 2011 peste 2 milioane.
E evident ca problema nu priveste un singur vot, dar organizarea democraziei. Aceasta ar trebui sa esiste in primul rand intre guvern si guvernati, care in zilele nostre lipseste din ce in ce mai mult.; in realitate e nevoie de nationalitatea italiana, la care e legata cetatenia, pentru a putea vota.
In Italia e din ce in ce mai mare procentul populatie stabilit in mod legal, care nu numai munceste dar si produce si plateste taxele (si deja platirea impozitelor fara a avea dreptul la vot reprezinta un act prepotent), mai mult, creeaza raporturi cu altii, creeaza o familie, aduce o noua cultura.
In schimb pentru dreptul politic raspunsul continua a fi cel din trecut: cine nu e cetatean italian nu voteaza, si faptul de a fi reprezentat la nivelul politic si administrativ – fapt care se leaga in mod automat cu conceptul de libertate si egalitate – nu e un fapt care il priveste.
Si totusi schimbarea e obiectiva. O data comunitatile care se organizau intr un Stat erau caracterizate de o substantiala fermitate a persoanelor care faceau parte: obiceiuri, educatie, limbaj, religie erau egale pentru toti, drept pentru care avea un sens ca dreptul civil sa derive de la cetatenie/nationalitate.
Azi totul e divers. E de ajuns sa ne gandim ca dupa ani de natalitate in scadere, in sfarsit natalitatea incepe sa cresca chiar si daca putin, ca efect al cresterii numarului de persoane noncomunitare. De fapt se vorbeste despre acelasi principiu de vot universal, o mare victorie a democratiei.
In acest sens trebuie sa spunem ca nu este nevoie de o norma constitutionala pentru a introduce electoratul activ si pasiv. Art. 48 din Constitutia Italiana care a recunoscut tuturor cetatenilor femei si barbati dreptul la vot, incepand cu cel politic, nu a pus nici un fel de interdictie; si nu constituie un obstacol care trebuie sa fie recunoscut la un nivel inferior (in sensul recunoscut cu o lege ordinara) pentru dreptul de vot la alegerile administrative a persoanelor care nu au cetatenia italiana.
In plus Constitutia e creata pentru a recunoaste si promova drepturi, nu pentru a stabili interdictii.
Sambata 10 Martie 2007